De la îngrijirea argintăriei prețioase până la asigurarea faptului că tacâmurile dvs scumpe nu se deteriorează, este important să înțelegeți cum să încărcați corect un raft de tacâmuri în mașina de spălat vase pentru a obține rezultate excelente.
Cum ar trebui așezate tacâmurile în mașina de spălat vase?
Întrebarea dacă să vă așezați cuțitele, furculițele și lingurile cu mânerul în sus sau în jos este o dezbatere comună atunci când vine vorba despre cum să încărcați tacâmurile în mașina de spălat vase. Adevărul este că există mai multe modalități de a face acest lucru, în funcție de cât de plină este mașina de spălat vase.
Dacă aveți spațiu, mânerele lingurilor pot fi așezate în sus. Cu toate acestea, dacă umpleți raftul la capacitate maximă, cel mai bine este să așezați mânerele lingurilor în jos pentru a economisi spațiu. Ustensilele mari, cum ar fi cleștii pentru friptură și polonicele, pot fi așezate pe raftul superior, în timp ce furculițele și cuțitele sunt mai sigure de plasat în raftul de tacâmuri cu lama în jos (din motive evidente!).
Indiferent dacă sunteți de partea celor care le așază cu mânerul în sus sau în jos, este întotdeauna mai bine să consultați mai întâi manualul de utilizare al mașinii de spălat vase pentru a fi siguri.
Puteți spăla cuțite în mașina de spălat vase?
Atunci când vine vorba de a spăla cuțitele la mașina de spălat vase, totul depinde de tipul de cuțit. Pe majoritatea le puteți pune în mașina de spălat, dar pe cele mai prețioase poate ar fi indicat să le spălați manual. Aici vorbim despre cele scumpe, cum ar fi cuțitele cu mâner sculptat, cele mai bune cuțite pentru friptură, cuțite ceramice, și cele pe care doriți să le păstrați foarte ascuțite. Recomandăm acest lucru pentru că introducerea cuțitelor ascuțite în mașina de spălat vase le poate toci în timp, așa că spălarea manuală a celor mai valoroase (gândiți-vă la cele pe care le utilizați pentru feliere, cojire, tocare!) le va menține ascuțite pentru mai mult timp.
Mașinile de spălat vase tocesc toate cuțitele?
Procesul de spălare din mașinile de spălat vase are tendința de a toci în timp cuțitele ascuțite, dar acest lucru nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare dacă discutăm despre cuțitele pe care le utilizați în fiecare zi. În plus, nu avem întotdeauna timp să spălăm toate cuțitele manual – așa că, dacă le puneți în mașina de spălat vase, țineți cont de aceste lucruri:
- Separați întotdeauna cuțitele ascuțite așezându-le în rafturile de tacâmuri: Cele mai bune cuțite trebuie să fie întotdeauna așezate separat, astfel încât să nu intre în contact cu celelalte vase în timpul spălării.
- Achiziționați un suport pentru cuțite pentru mașina de spălat vase: acest lucru vă va asigura o curățare eficientă a acestora și nu va cauza aceleași probleme pe care le-ar putea cauza așezarea lor într-un singur coș.
- Așezați întotdeauna cuțitele cu mânerul în sus: Ar trebui să puneți întotdeauna cuțitele cu partea contondentă în jos pentru a evita orice tip de accident.
- Alegeți tabletele potrivite pentru mașina de spălat vase: Acest lucru vă va ajuta să scoateți în evidență puterea de curățare a unei mașini de spălat vase și să mențineți strălucirea cuțitelor ascuțite. Vă recomandăm un detergent pentru mașina de spălat vase Finish.