Bătăi de cap în bucătărie

Article 2 Kitchen Pet Peeves

Multe familii consideră bucătăria ca fiind centrul casei, deci nu e de mirare că pot izbucni certuri atunci când obiceiurile proaste pun la încercare răbdarea oamenilor. Mai jos găsești câteva din cele mai iritante probleme cu care te poți confrunta în bucătărie.

Prosoape de bucătărie murdare

Ai vrea vreodată să îți usuci mâinile pe un prosop de bucătărie pe care simți doar urme lipicioase de mâncare rămasă de cel care a folosit-o înaintea ta? Nu prea credem. Evident va trebui să îți speli mâinile din nou deoarece sunt din nou murdare. Un studiu făcut la Universitatea din Arizona a descoperit că 89% din cârpele de bucătărie erau purtătoare de bacterie coliformă, aceasta găsindu-se în tractul digestiv al oamenilor și al animalelor. De fapt, prosoapele de bucătărie conțin la fel de mulți germeni precum bureții de bucătărie.

Bucătăria conține cei mai mulți germeni care cauzează răceli și gripe, mai mult ca orice altă cameră din casă, incluzând baia. Acești germeni se multiplică de la o celulă la mai mult de 8 milioane în mai puțin de 24 de ore, deci este foarte important să menții mereu bucătăria cât se poate de igienică.

Podele și dulapuri murdare

Podelele lipicioase și dulapurile murdare pot fi rezultatul gătitului și al pregătirii mâncării, dacă nu sunt întotdeauna curățate. Pune-te în locul celui care aterizează cu picioarele în balta de ketchup – nu cred că și-a dorit să fie mânjit cu resturile tale. La sfârșitul zilei, nimeni nu își dorește un blat murdar, cu atât mai mult o podea murdară.

Să scapi mâncare pe jos se poate întâmpla în orice camera unde se consumă alimente, dar în bucătărie te confrunți cu această problemă mult mai frecvent: de la urme de ulei și băuturi până la firimituri și sos. Dacă nu sunt curățate imediat există o șansă ca acestea să ajungă în toată casa, lăsând o dâră de pete în urmă – să nu mai menționăm potențialul de a fi infestați.

Lăsarea resturilor pe bufet

În funcție de mărimea bucătăriei tale și de ceea ce păstrezi pe bufetele de bucătărie, să ai constant gunoi împrejur nu numai că este neigienic și posibil periculos, dar poate aduna o grămadă de insecte precum muște sau gândaci. Chiar dacă ai coș de gunoi în bucătărie, asta nu garantează că tot gunoiul va ajunge acolo, ceea ce va duce la insecte nedorite în locul care se presupune a fi cel mai igienic.

Mâncare explodată în cuptorul cu microunde

Când vine vorba de încălzit mâncare, cuptorul cu microunde este imbatabil, dar există întotdeauna șansa de a dezvolta mizerie chiar și într-un spațiu limitat. Poți să crezi că dacă vei fixa capacul, recipientul va ramane închis etanș – cu toate astea, procesul de încălzire rapidă a moleculelor din lichid poate cauza o presiune interioară, ceea ce rezultă într-o "explozie" culinară. Cel mai bine este să lași un spațiu astfel încât căldura să poată ieși din recipient, asigurându-te de asemenea că amesteci în permanență.

Pahare murdare și vase ude

În timpul deschiderii mașinii de spălat vase la finalul ciclului de spălare se poate întâmpla ca din raftul superior să curgă apă, udându-ți vasele uscate de dedesubt cu apă de la ciclul de clătire. Cu toate că nu vor mai fi rămășițe de mâncare pe vasele tale, nu vei obține rezultatele dorite – acea strălucire aparent imposibil de obținut.

Aceste supărări pot părea un fleac, dar în timp, zi de zi te pot frustra. Pot de asemenea să te facă de râs, în special dacă ai musafiri care pot nimeri pahare curățate insuficient – ceea ce nu este cazul. Asta este o problemă comună, iar folosirea Finish Soluție de Clătire în mașina de spălat, precum și alți aditivi, cum ar fi Finish Sare Dedurizantă, îți poate rezolva ușor problema.

De asemenea, poți folosi și Finish Soluție de Clătire pentru a-ți proteja paharele. Acesta ajută la:

  • Clătirea reziduurilor
  • Grăbește uscarea
  • Luptă împotriva petelor de apă
  • Protecție împotriva filmului de apă
  • Strălucire intensă la fiecare spălare

Îngrămădirea vaselor murdare

Nu contează dacă ai o mașină de spălat în bucătărie, vasele murdare vor sta în continuare îngrămădite în chiuvetă, sau pe bufetul de alături. Indiferent de câte vase murdare ai avea în bucătărie, Finish este aici pentru a-ți oferi înapoi timp de petrecut făcând ceea ce îți place. Asigură-te că farfuriile sunt stocate direct în mașina de spălat vase pentru a evita mormanele de vase, si pornește ciclul mașinii doar când aceasta este plină.

După cum vezi, se pot întâmpla multe situații în bucătărie, dar vasele murdare nu trebuie să fie una din ele. Finish Soluție de Clătire poate oferi o curățare puternică, distrugând grăsimea și petele dificile de mâncare pentru a te asigura că vesela si tacâmurile tale sunt impecabile de fiecare dată. Îți mai amintești de acele vremuri când voiai extra strălucire pentru paharele și vesela ta? Încearcă Finish Soluție de Clătire.